NUN E' 'NA LETTERA
(Ottavio Buonomo)

Chesta nun è lettera,
forse manco ‘na canzone
nun servono ‘e pparole
pe te truvà int’o core
e si siente ‘a voce mia
‘ca chiamme ‘o nomme tuoio
falle spannere ‘pe ll’aria
comme fosse ‘nu rummore.

Nun po’ fernì,
‘a vita comme ‘ammore
int’a n’attimo, nu suono
tu nun ‘o siente ‘cchiù…
Nun po’ fernì,
‘na storia senza ‘a fine
‘ca te porta ‘nu surriso
‘ca nun se fà scurdà…

Me ricordo, comme ajere,
‘e ‘sserate ‘e l’alleria,
me sentevo nu criaturo
‘ca cammina sott’o muro…
E si ‘stu ‘bbene mio
‘o siente ancora, a te vicino,
pensame quanno ‘o sole
s’annasconne p’a paura…

Nun po’ fernì,
‘a vita comme ‘ammore
int’a n’attimo, nu suono
tu nun ‘o siente ‘cchiù…
Nun po’ fernì,
‘na storia senza ‘a fine
‘ca te porta ‘nu surriso
e nun se fà scurdà…
e nun se fà scurdà…

 

INDIETRO